Când și cum am învățat să spun „NU”? E duminică și nici nu mai țin minte de când nu am mai avut o zi de duminică atât de liniștită.

Fără alarmă la 6 a.m. Fără mailuri. Fără mesaje pe Whatsapp. Fără mesaje pe platformele de freelancing pe care lucrez. Fără dead-line. Fără stres. Fără.

Poate pentru majoritatea persoanelor pare ceva normal. Ei bine, pentru mine nu. Pentru mine, duminica era luni. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, în săptămânile mele nu exista decât luni. Și atât.

Da, iubesc ceea ce fac, iar atunci când lucrezi cu plăcere, parcă nu te mai poți opri.

Doar că eu constant nu aveam timp.

Nu aveam timp pentru mine. Nu aveam timp pentru familia mea. Nu aveam timp să cobor la magazin să iau pâine. Da, da, nu râdeți. Nu aveam timp. Alea 5 minute puteau fi cruciale pentru a termina un proiect la timp.

Lucram non-stop. Lucram ziua. Lucram noaptea. Lucram în STB. Lucram în metrou. Lucram la bucătărie, în timp ce supravegheam mâncarea pe aragaz.

Nu exista moment în zi în care să nu lucrez.

Pentru că voiam să fac bine ceea ce făceam. Pentru că voiam să fiu apreciată pentru ceea ce făceam. Pentru că voiam să fiu recunoscută în ceea ce făceam. Pentru că voiam să fiu perfectă în ceea ce făceam.

Doar că nu îmi ieșea întotdeauna. Începusem să nu mai fiu atât de productivă. Începusem să nu mai am chef. Creierul meu voia să facă, dar corpul nu mai reacționa. Eram constant obosită. Eram constant stresată. „Nu pot acum, am un dead-line pe care trebuie să îl respect”. Parcă erau singurele cuvinte din vocabularul meu.

spun nu

Când am început să realizez că nivelul meu de productivitate scade, am început să analizez și să caut ceea ce nu făceam bine.

Clienții îmi trimiteau mesaje: „Andreea, mai am un proiect, mă poți ajuta?”, „Andreea, mai am nevoie de un articol, îl poți scrie?”, „Andreea, mâine am nevoie urgent de articolul / proiectul ăla. Îl poți finaliza?”. Deși, fizic, nu aveam timp, răspunsul meu era întotdeauna „Da”.

Da, asta făceam greșit. Spuneam întotdeauna „Da”, deși în realitate era „Nu”.

Mă așezam la laptop, deschideam documentul Word, dar cuvintele nu îmi veneau. Creativitatea mea nu mai lucra. Imaginația mea nu mai funcționa. Clienții nu mai erau la fel de mulțumiți cum erau până atunci.

Ăsta a fost momentul în care am realizat că trebuie să introduc în vocabularul meu un nou cuvânt: cuvântul „Nu”.

De când am început să învăț să spun „Nu”, am un job full-time, am proiecte la care lucrez, dar am și timp. Am învățat să refuz proiecte. Am învățat să spun „Nu, nu pot”, sau „Nu, nu am timp”, sau pur și simplu „Nu”.

Iar acum, pe lângă tot ceea ce lucrez, am timp pentru mine. Am timp pentru blog. Am timp să termin cartea aia la care lucrez de atât de multă vreme. Am timp să ies în parc. Am timp să accept o invitație la o cafea sau la o prietenă.

Da, se poate. Se poate să le faci pe toate. Cu cap. Cu organizare. Cu „Nu”.

Pentru a înțelege mai bine ce este dependența de muncă și cum se manifestă ea, poți citi acest articol.

Ție cât de greu îți este să spui „Nu”?

Împărtășește și experiența ta în secțiunea de comentarii și împreună putem ajuta și alte persoane care se află în aceeași situație!

Nu te mai rețin decât un minut!

Introdu adresa de e-mail în căsuța de mai jos pentru a afla primul noutățile care apar pe blog.